Modalitatea de contestare a deciziei și formulare pentru reclamații administrative

Modalități de contestare 

În cazul în care o persoană consideră că dreptul său privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 32-34 din H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Modelele de reclamaţii administrative se sunt prevăzute în anexele 5 şi 6 ale Normelor metodologice:

Descarcă Model – Reclamație administrativă pentru răspuns negativ (1)

Descarcă Model – Reclamație administrativă pentru neprimire informații în termenul legal (2) 

După descărcare și completare documentele pot fi transmise prin poștă sau fax, ori cu ajutorul formularului de mai jos:

    De asemenea, în cazul în care solicitantul se consideră vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, poate depune plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul instituţiei sau autorităţii publice, aşa cum prevede art. 22 alin. (1) din Legea nr, 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 36 din H.G. nr. 123/2002.

    Contact

    PMB CPP

    Strada Drumul Cooperativei Nr. 20, sector 5 021 - 413 18 56, 021 - 413 93 42

    Localizare